1. Investitia se afla in controlul investitorului

Investitia imobiliara se aseamana cu o initiativa antreprenoriala: are nevoie de un buget initial care poate fi compus din surse proprii de finantare + imprumuturi, are cheltuieli, venituri, taxe.

Investitorul va avea control asupra chiriei cerute, conditiilor contractuale de inchiriere, deciziei de a vinde sau a inchiria, de a inchiria pe termen lung sau in regim hotelier, deciziei de a extinde sau imparti sau a face alte modificari structurale asupra proprietatii (bineinteles in conditiile respectarii reglementarilor legale).

2. Poate avea si utilitate personala

Sau invers, din utilitate personala poate deveni sursa de venit pasiv. In conditiile in care ai mai multe proprietati poti sa iti schimbi casa in care locuiesti in functie de nevoile tale concrete: garsoniera de burlac o poti lasa spre inchiriere cand iti intemeiezi o familie si sa te muti in apartamentul de 2 camere pe care l-ai cumparat in urma cu 2 ani pentru inchiriere si asa mai departe.

3. Posibilitate mai mare de a negocia pretul de achizitie

Cele mai generoase pofituri se fac la cumparare nu la vanzare, asta in conditiile in care poti sa faci achizitii la preturi de discount. In imobiliare este mult mai usor sa negociezi/ gasesti tranzactii la discount in diverse situatii: executare silita, vanzatorul are nevoie de bani repede, schimburi imobiliare si asa mai departe. Pe de alta parte, posibilitatea de negociere la bursa este practic inexistenta desi si aici sunt perioade cand poti achizitiona actiunile la discount.

4. Volatilitate mai mica si mai putin vizibila

In general volatilitatea in imobiliare este mai mica decat pe bursa (totusi fiecare dintre cele doua categorii de active pot scadea si cu 50%+) insa principalul avantaj al investitiilor imobiliare este ca volatilitatea nu este atat de vizibila. La bursa vezi zilnic variatiile de pret, in imobiliare poti doar sa ai o idee asupra evolutiilor lunare ale preturilor.

5. Este un activ fizic

Emotia de a detine un activ fizic, de a putea sa il atingi si sa stii ca este al tau este incomparabila cu emotia de a vedea niste cifre pe un ecran de calculator. In mod real te simti mai bogat cand detii active fizice comparativ cu a detine active scriptice.

6. Posibilitatea de a face investitii pe banii altora

Adica pe banii bancii care te imprumuta. Nu este nevoie sa ai tu tot capitalul necasar unei investitii.

7. O piata a neprofesionistilor

In mare, piata imobiliara, cel putin cea la care au acces investitorii de retail (mici) este o piata a neprofesionistilor, adica a celor care nu fac tranzactii imobiliare ca o profesie.

Astfel, investitorul un pic mai informat si experimentat va avea aproape intotdeauna un avantaj competitiv asupra majoritatii celorlalti jucatori putand astfel sa profite de pe urma cunostintelor sale superioare.

Pe de alta parte, pe piata de actiuni concurezi mai ales impotriva profesionistilor. Majoritatea volumelor de tranzactionare sunt asigurate de investitori institutionali.

8. Avantaje fiscale

Veniturile din vanzarea de imobile, sub valoarea de 450,000 de lei sunt scutite de impozit. Castigurile de capital din vanzarea actiunilor sunt supuse unui impozit de 10% (la castig).

Sursa: www.stiintabanilor.ro